Generale Sanatate

Ce sunt și cum scăpăm de ticurile nervoase

Fie că este vorba despre clipitul în mod rapid și repetat, emiterea constantă a unor sunete ciudate sau umezirea buzelor, ticurile nervoase sunt comportamente care de multe ori nu ne fac plăcere. Dacă ar fi să le definim, am putea spune că sunt mișcări involuntare pe care o persoană le face la un anumit interval de timp și care se intensifică în situații stresante.

În ceea ce privește cauza ticurilor nervoase, nu s-a putut identifica una cu precizie. Cert este că apar cel mai adesea la copii și, dacă nu le este acordată o atenție primordială, acestea au tendința de a se accentua odată cu trecerea timpului. S-ar putea să fie vorba despre o moștenire genetică în anumite cazuri sau de o preluare a modelului cuiva care are astfel de comportamente, însă de cele mai multe ori stresul și frământările interioare sunt cele care determină apariția unor astfel de mișcări.

nervosDar cum cauza nu poate fi foarte bine identificată, este destul de dificilă stabilirea unui diagnostic și implicit, a unui tratament. Ce este mai grav este faptul că cei mai mulți oameni tind să ignore aceste comportamente și să se bazeze pe faptul că vor trece cu timpul. Mai mult decât atât, copiilor care întâmpină această problemă le este cel mai adesea reproșat faptul că trebuie să învețe cum să se stăpânească și să dețină controlul asupra propriului corp.

Adevărul este că determinarea și motivația personală de a scăpa de un tic nervos funcționează doar pe o perioadă scurtă de timp. Dacă problema nu este combătută din sursă, există șanse mari de a reveni în momentul în care factori precum depresia, niveluri ridicate de stres sau stări de regret acționează asupra individului.
De aceea, este foarte important ca persoana suferindă să viziteze un medic care o va supune unei serii de teste pentru a determina cât mai precis cauza și natura ticului nervos. În funcție de gravitatea situației, s-ar putea să fie nevoie de terapie psihologică și probabil un tratament medicamentos.

Dintre acestea, terapia și susținerea emoțională din partea celorlalți s-au dovedit a fi cele mai eficiente, întrucât doar medicamentele nu vor putea ”vindeca” în întregime acest comportament.
Este extrem de important deci să NU ignorați ticurile nervoase deoarece cu timpul vă pot face mult rău atât din punct de vedere psihic și emoțional, cât și fizic (în cazul persoanelor care își rod unghiile de exemplu, își mușcă buzele etc).