IT

Trucuri ale browserului Google Chrome

google-chromeGoogle Chrome este cel mai popular browser în rândul utilizatorilor de internet. Gradul său ridicat de eficiență și setările speciale pe care le are sunt cele care l-au adus în top și îl mențin acolo cu mult în fața adversarilor. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi îl folosim doar pentru funcția sa de bază, aceea de a naviga pe internet. Haideți să vedem împreună ce alte mici trucuri și secrete are Google Chrome, care pot face navigarea pe internet mai interesantă!

1. Modul incognito

De fiecare dată când accesați o pagină web, anumite informații sunt stocate automat în hard disk. Acest lucru nu reprezintă o amenințare și nici nu creează vreun fel de probleme. Dimpotrivă, astfel de fișiere sunt utilizate pentru diverse scopuri, cum ar fi salvarea de cookie-uri și întocmirea unui istoric ale site-urile vizitate. Cu toate că folosirea datelor respective este făcută pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare, poate că unele informații ați vrea să fie ținute private.
Tocmai pentru acest tip de situații, Chrome ne pune la dispoziție modul incognito, care permite navigarea pe internet fără salvarea cookie-urilor, a datelor privind site-urile web și nici a istoricului de navigare.
Pentru a activa modul incognito, puteți folosi combinația de taste Ctrl + Shift + N sau faceți click pe butonul de meniu al browserului și selectați opțiunea ”fereastră nouă incognito”.

2. Redeschiderea paginilor închise accidental

Nu o dată ni s-a întâmplat să avem o mulțime de ferestre deschise în browser. Atunci când toate filele stau înghesuite în bara de sus, este foarte ușor ca în loc să accesăm o pagină, să dăm din greșeală click pe butonul ”X”. Ba uneori ni se mai întâmplă chiar să închidem browserul cu totul, indiferent câte file avem deschise.
Din fericire, Google Chrome a creat mai multe soluții pentru astfel de situații. Cea mai simplă dintre ele este combinația de taste Ctrl+Shift+T, care, odată folosită, va deschide ultima pagină care a fost închisă. În plus, această comandă poate fi repetată pentru a restaura până la 10 file.
Dacă nu funcționează, dintr-o filă nouă se poate accesa opțiunea ”închise recent” care va afișa ultimele 3 ferestre închise accidental.

3. Funcția de căutare directă într-un anumit site, folosind Omnibox

Atunci când vreți să căutați o anumită informație într-un site pe care l-ați accesat anterior sau care se află pe lista dumneavoastră din Omnibox, Chrome vă poate ajuta. Această funcție ne scutește de foarte mult timp, întrucât nu mai este nevoie să intrăm mai întâi pe Google, să căutăm site-ul respectiv și după aceea butonul de căutare în site.
Odată ce ați tastat numele site-ului în Omnibox, faceți clik pe tab și o nouă filă vă va permite să căutați orice informație doar în site-ul respectiv. Nu-i așa că e ingenios?